Situat în cadrul unui parc, circuitul este numit după celebrii fraţi şi piloţi de curse mexicani Pedro şi Ricardo, al căror succes au avut de-a face cu atragerea Marelui Circ aici pentru prima dată, în 1963. Cursa a fost câştigată în acel an de Jim Clark într-un Lotus, dar a fost marcată de un sentiment de tristeţe cauzat de moartea, cu un an înainte, a lui Ricardo Rodriguez într-un eveniment din afara campionatului de Formula 1. Circuitul a devenit cunoscut pentru suprafaţa sa extrem de denivelată, probabil rezultat al cutremulor destul de frecvente în zonă. Altitudinea mare (aerul rarefiat la 2.286 metri) au cauzat probleme atât pentru maşini, cât şi pentru piloţi. Ultimul viraj (Peralta) era înclinat şi luat la viteză terifiantă. Mansell l-a depăşit aici pe Berger în cursa din 1990 pentru a termina pe 2, în spatele lui Prost, cei doi reuşind o „dublă” pentru Ferrari. În urma problemelor cu asistenţa în timpul cursei din 1970, Mexic şi-a pierdut locul pe calendarul F1 şi nu avea să revină decât în 1986. Circuitul a fost modificat şi îmbunătăţit pentru revenirea în Formula, incluzând şi un nou complex la standuri. Cursa din 1992, ultima organizată pe circuitul de la Mexico City, a fost dominată de Mansell în Williamsul său cu suspensie activă, maşina amortizând superb denivelările. Probleme financiare au fost principalul motiv pentru al doilea exil din Formula 1 al circuitului, şi până astăzi nu a mai revenit.